Executorul testamentar: rol, atribuții și limite

Executorul testamentar este persoana numită prin testament să vegheze ca ultima voință a defunctului să fie dusă la îndeplinire. Rolul lui este de organizare și control: păstrează bunurile, plătește datoriile și legatele, urmărește ca împărțirea să se facă așa cum a dorit testatorul. Nu este moștenitor și nici avocat al cuiva, ci un fel de mandatar al defunctului, cu atribuții stabilite în testament și în lege. Mai jos vezi cine poate fi numit, ce poate face, ce nu poate face și cum se termină mandatul.

Ce este un executor testamentar și când are rost

Executorul testamentar este mandatarul pe care testatorul îl desemnează prin testament, pentru a executa dispozițiile acestuia. Numirea nu este obligatorie. Mulți oameni fac testamente fără executor, iar moștenitorii și legatarii duc singuri lucrurile la capăt împreună cu notarul.

Are rost un executor când:

• testamentul conține multe legate către persoane diferite;
• între moștenitori există tensiuni, iar testatorul vrea un arbitru neutru;
• patrimoniul include bunuri care cer administrare, precum o afacere, un imobil închiriat sau colecții;
• moștenitorii sunt minori sau stau în străinătate;
• testatorul vrea să se asigure că o dorință specială, de exemplu o donație către o fundație, va fi respectată.

Un executor bine ales poate preveni dispute și întârzieri, dar o numire neinspirată poate crea probleme noi. Contează încrederea și competența, nu doar rudenia.

Cine poate fi executor testamentar

Poate fi numită orice persoană cu capacitate deplină de exercițiu: un prieten, un coleg, o rudă, un avocat, un notar. Poate fi chiar un moștenitor sau un legatar, ceea ce se întâmplă adesea. Nu pot fi executori minorii și persoanele puse sub interdicție.

Testatorul poate numi unul sau mai mulți executori și poate preciza ce face fiecare. Dacă numește mai mulți fără alte reguli, ei acționează împreună. Se poate numi și un executor de rezervă, pentru situația în care primul refuză sau nu mai poate îndeplini sarcina.

Ce atribuții are executorul

Atribuțiile pot fi stabilite de testator, în limitele legii. Fără alte prevederi, executorul are rolul de a asigura aducerea la îndeplinire a testamentului. Concret, el poate:

1. cere punerea sigiliilor sau luarea măsurilor de conservare a bunurilor, dacă există risc de pierdere;
2. întocmi sau cere un inventar al bunurilor, mai ales când există minori sau persoane vulnerabile;
3. plăti din masa succesorală cheltuielile de înmormântare și datoriile urgente, acolo unde testamentul sau moștenitorii permit;
4. preda legatarilor bunurile lăsate prin legat;
5. urmări ca moștenitorii să respecte sarcinile din testament;
6. administra bunurile pe o perioadă limitată, dacă testatorul a prevăzut acest lucru.

Atenție: executorul nu devine proprietarul bunurilor și nu poate dispune de ele după cum îi convine. Acționează în numele defunctului și în limitele mandatului, iar actele făcute peste limite pot fi atacate.

Legatele se plătesc în ordinea și forma din testament. Despre tipurile de legat și efectele lor, vezi articolul despre legatul în testament.

Ce nu poate face executorul

Mandatul are limite clare, iar încălcarea lor atrage răspunderea executorului. Nu poate:

• schimba conținutul testamentului sau interpreta clauzele după bunul plac;
• modifica împărțirea stabilită de testator;
• reduce cotele moștenitorilor rezervatari, care își păstrează drepturile din lege;
• vinde bunurile succesiunii fără acordul moștenitorilor sau fără o dispoziție clară în testament;
• reprezenta singur interesele unui moștenitor în instanță fără împuternicire.

Dacă testamentul încalcă rezerva, executorul nu are puterea să ignore acest lucru. Reducțiunea liberalităților excesive rămâne la îndemâna rezervatarilor, așa cum arată articolul despre rezerva succesorală.

Cum acceptă executorul mandatul

Numirea într-un testament nu îl obligă pe cel desemnat. Poate refuza, fiindcă mandatul este voluntar. Acceptarea se face printr-o declarație expresă, de obicei la notarul care instrumentează succesiunea, sau poate rezulta din acte concrete, precum preluarea bunurilor sau demararea inventarului.

Odată acceptat, mandatul creează obligații: păstrarea bunurilor, informarea moștenitorilor, întocmirea unui raport. Executorul răspunde pentru culpa lui, mai ales dacă pierde, înstrăinează sau administrează neglijent bunuri ale succesiunii.

Durata mandatului

Mandatul nu este nelimitat. Legea limitează în timp perioada în care executorul poate ține și administra bunurile, ca să nu blocheze moștenitorii. Testatorul poate stabili o durată mai scurtă, dar nu una nelimitată, iar moștenitorii pot cere instanței încheierea mandatului când acesta nu mai are rost.

Cum se încheie rolul executorului

Mandatul ia sfârșit în mai multe situații:

• îndeplinirea sarcinii: testamentul a fost executat, legatele plătite și bunurile predate;
• renunțarea: executorul declară că nu mai poate sau nu mai vrea să continue, cu un preaviz rezonabil;
• decesul sau incapacitatea executorului;
• revocarea de către instanță, la cererea moștenitorilor sau legatarilor, pentru abateri grave sau administrare dăunătoare;
• expirarea termenului prevăzut de lege sau de testament.

La final, el prezintă o dare de seamă despre tot ce a făcut, iar moștenitorii pot verifica și contesta actele neregulamentare.

Executorul, notarul și dezbaterea succesiunii

Executorul testamentar nu înlocuiește notarul. Dezbaterea succesiunii, cu eliberarea certificatului de moștenitor, se face tot la notar, iar executorul participă ca persoană interesată, depune testamentul, informează legatarii și colaborează cu moștenitorii. Procedura este descrisă în articolul despre certificatul de moștenitor.

Dacă între moștenitori apar litigii privind partajul, executorul nu decide el, ci fie se ajunge la o înțelegere, eventual printr-o mediere în conflictul civil, fie se sesizează instanța. Pentru ordinea moștenitorilor legali, citește ghidul despre moștenirea legală. Etapele sunt cele din materialul despre partajul succesoral în instanță.