După divorț, autoritatea părintească se exercită, ca regulă, în comun de ambii părinți, indiferent la care dintre ei locuiește copilul. Exercitarea ei de către un singur părinte, numită autoritate părintească exclusivă, este o excepție pe care instanța o admite doar pentru motive întemeiate, în interesul superior al copilului.
Mulți părinți folosesc încă termenul de „custodie” sau „încredințare”, moștenit din reglementarea veche. Codul civil actual vorbește însă despre lucruri distincte: autoritatea părintească, locuința copilului, contribuția la întreținere și legăturile personale. Acest articol se ocupă de primul aspect. Informațiile sunt generale, iar pentru situația familiei tale e nevoie de analiza unui avocat.
Ce este autoritatea părintească
Autoritatea părintească este ansamblul drepturilor și îndatoririlor pe care părinții le au față de persoana și față de bunurile copilului lor minor. Ea aparține în mod egal ambilor părinți și se exercită numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia.
Concret, autoritatea părintească include:
- ocrotirea copilului: creșterea, îngrijirea sănătății, dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală;
- educația: alegerea felului de învățătură și a pregătirii profesionale;
- stabilirea locuinței copilului;
- reprezentarea copilului în actele juridice, până la 14 ani, și încuviințarea actelor lui după această vârstă;
- administrarea bunurilor copilului, dacă are bunuri proprii;
- supravegherea copilului și a relațiilor lui personale.
Este important să separi noțiunile. Autoritatea părintească nu înseamnă locuința copilului: un copil poate locui la mamă, iar ambii părinți să exercite totuși autoritatea în comun. Despre cum se stabilește locuința, vezi Locuința copilului după divorț: cum decide instanța.
| Noțiune | Ce lămurește | Unde găsești detalii |
|---|---|---|
| Autoritatea părintească | cine ia deciziile despre copil | acest articol |
| Locuința copilului | la care părinte stă copilul în mod statornic | locuința copilului după divorț |
| Pensia de întreținere | cum contribuie părintele la cheltuieli | pensia de întreținere |
| Legăturile personale | când și cum se vede copilul cu celălalt părinte | programul de legături personale |
Autoritatea comună: regula după divorț
Codul civil stabilește că, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel. Același principiu se aplică și copiilor născuți din părinți necăsătoriți, când aceștia se despart.
Exercitarea în comun înseamnă că niciun părinte nu poate decide singur în chestiunile importante și că ambii rămân implicați și responsabili. Regula pornește de la ideea că, în general, copilul are nevoie de ambii părinți și că despărțirea adulților nu trebuie să-l lipsească de unul dintre ei.
Deciziile importante și actele curente
În viața de zi cu zi, nu orice decizie cere semnătura ambilor părinți. Legea face diferența între actele curente și deciziile importante.
| Tip de decizie | Exemple | Cine decide |
|---|---|---|
| Acte curente | masa zilnică, programul de somn, activitățile de după școală obișnuite, un consult medical de rutină | părintele la care se află copilul; față de terții de bună-credință, se prezumă acordul celuilalt |
| Decizii importante | alegerea școlii sau a profilului, tratamente medicale complexe, intervenții chirurgicale, schimbarea locuinței copilului, administrarea bunurilor lui | ambii părinți, de comun acord |
| Situații speciale | eliberarea pașaportului, călătoria în străinătate cu un singur părinte | e nevoie, de regulă, de acordul celuilalt părinte, exprimat în forma cerută de lege |
Pentru ieșirea din țară a unui copil însoțit de un singur părinte, legislația privind libera circulație a cetățenilor români în străinătate cere, de regulă, o declarație a celuilalt părinte, dată la notar. Verifică întotdeauna regulile actuale la poliția de frontieră sau la notar înainte de a pleca.
Sfat: Stabiliți în scris, de la început, cum vă informați reciproc despre școală, sănătate și activități. Un grup comun de mesaje sau un calendar partajat previne multe conflicte și dovedește, la nevoie, buna-credință a fiecăruia.
Ce faci când părinții nu se înțeleg
Când părinții care exercită împreună autoritatea nu se înțeleg asupra unei decizii importante, instanța de tutelă decide, după ce îi ascultă pe amândoi și, după caz, pe copil. Instanța de tutelă este, de regulă, judecătoria în circumscripția căreia locuiește copilul.
Situațiile tipice în care se ajunge în instanță sunt:
- un părinte vrea să mute copilul în alt oraș sau în altă țară;
- părinții nu cad de acord asupra școlii;
- un părinte refuză să-și dea acordul pentru pașaport sau pentru o călătorie;
- există dezacord asupra unui tratament medical care nu este urgent.
Instanța poate suplini acordul părintelui care refuză nejustificat, dar numai dacă decizia propusă servește interesul copilului. Înainte de a ajunge la proces, merită încercată o discuție structurată sau o mediere, explicată în Medierea în conflictele civile: avantaje și limite.
Important: În situațiile medicale urgente, care pun în pericol viața sau sănătatea copilului, medicii acționează potrivit regulilor de urgență. Dezacordul dintre părinți nu trebuie să întârzie îngrijirea; sună la 112 când este cazul.
Autoritatea exclusivă: excepția
Instanța poate hotărî ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de unul dintre părinți dacă există motive întemeiate, apreciate întotdeauna prin raportare la interesul superior al copilului. Legea nu dă o listă închisă, așa că fiecare caz se judecă după probele lui.
Situații în care se discută autoritatea exclusivă
În practica instanțelor și în normele privind protecția copilului au fost avute în vedere, de exemplu, situații precum:
- violența unui părinte față de copil sau față de celălalt părinte;
- consumul de alcool sau de droguri care afectează îngrijirea copilului;
- o tulburare gravă, netratată, care pune copilul în pericol;
- dezinteresul total și îndelungat al unui părinte față de copil;
- imposibilitatea reală de comunicare dintre părinți, care blochează deciziile;
- faptul că un părinte nu poate fi găsit sau locuiește departe și nu participă deloc la viața copilului.
Simplul conflict dintre părinți sau faptul că unul dintre ei are un program de lucru încărcat nu duce, în sine, la autoritate exclusivă. Instanța caută dovezi concrete că exercitarea în comun ar dăuna copilului.
Ce drepturi păstrează celălalt părinte
Chiar dacă nu exercită autoritatea părintească, părintele păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, dreptul de a avea legături personale cu el și dreptul de a consimți la adopția acestuia. De asemenea, rămâne obligat să contribuie la întreținerea copilului.
Autoritatea exclusivă nu înseamnă decăderea
Autoritatea exclusivă și decăderea din exercițiul drepturilor părintești sunt măsuri diferite, cu gravitate diferită. Confuzia dintre ele este frecventă.
| Aspect | Autoritate exclusivă | Decădere din exercițiul drepturilor părintești |
|---|---|---|
| Natura măsurii | modalitate de exercitare a autorității după divorț sau separare | sancțiune pentru punerea în pericol gravă a copilului |
| Când se aplică | motive întemeiate, în interesul copilului | rele tratamente, abuz, neglijență gravă și alte situații grave prevăzute de lege |
| Legături personale | de regulă se păstrează | pot fi limitate sau supravegheate |
| Obligația de întreținere | se păstrează | se păstrează |
| Cine poate cere | părinții, în procesul de divorț sau ulterior | inclusiv autoritățile de protecție a copilului |
Decăderea este o măsură gravă, pronunțată de instanță, care poate fi totală sau parțială. Dacă situația ta implică violență sau abuz, discută urgent cu un avocat și cu serviciile de protecție a copilului, iar pentru siguranța imediată vezi Ordinul de protecție în violența domestică: cum se cere.
Cum decide instanța
La divorț sau la o cerere ulterioară, instanța decide asupra autorității părintești luând în considerare interesul superior al copilului, rezultatele anchetei psihosociale, opinia copilului și înțelegerea părinților, dacă există. Instanța nu este obligată să valideze automat acordul părinților: îl verifică și îl poate respinge dacă nu servește copilului.
Ancheta psihosocială
Ancheta psihosocială este un raport întocmit de autoritatea tutelară sau de serviciile de asistență socială, după vizite la domiciliile părinților și discuții cu familia. Ea descrie condițiile de locuit, relațiile din familie, programul părinților și atașamentul copilului. Raportul nu obligă instanța, dar cântărește mult.
Ascultarea copilului
Copilul care a împlinit 10 ani este ascultat obligatoriu, iar instanța îl poate asculta și mai devreme, dacă apreciază că este necesar. Ascultarea are loc, de obicei, în camera de consiliu, fără prezența părinților, iar opinia copilului este luată în considerare în funcție de vârsta și de gradul lui de maturitate, fără să fie decisivă.
Probele utile
Părinții pot propune înscrisuri, martori, rapoarte ale școlii sau ale medicului de familie, evaluări psihologice și orice altă probă care arată implicarea lor în viața copilului. Despre cum se depune o cerere și ce trebuie să conțină, vezi Cererea de chemare în judecată: ce conține și cum se depune.
Modificarea autorității după divorț
Măsurile privind copilul nu sunt definitive pentru totdeauna: dacă împrejurările se schimbă, instanța de tutelă poate modifica modul de exercitare a autorității părintești. Schimbarea trebuie să fie reală și relevantă pentru copil, nu doar o nemulțumire a unui părinte.
Exemple de împrejurări noi care pot justifica o cerere:
- un părinte a devenit violent sau a început să consume alcool excesiv;
- un părinte care avea autoritate exclusivă nu mai poate îngriji copilul;
- un părinte care fusese absent s-a implicat constant și dovedit în viața copilului;
- comunicarea dintre părinți s-a îmbunătățit sau s-a deteriorat grav.
Plan parental și bune practici
Legislația privind protecția copilului încurajează părinții să încheie un plan parental, un document în care descriu cum vor crește copilul după despărțire: locuința, programul, educația, sănătatea, cheltuielile și modul de comunicare. Un plan bine făcut reduce conflictele și poate fi prezentat notarului sau instanței.
Câteva bune practici verificate de mulți părinți:
- informează-l pe celălalt părinte despre orice eveniment important, chiar dacă nu ești obligat;
- nu discuta conflictele dintre adulți în fața copilului;
- păstrează o evidență scurtă a deciziilor și a comunicărilor;
- cere ajutorul unui consilier sau al unui mediator când discuțiile se blochează.
Pentru imaginea completă a divorțului cu copii, citește ghidul complet despre divorț, iar pentru a găsi un profesionist potrivit, Cum alegi un avocat: ghid complet pentru prima colaborare.
Ideile principale despre autoritatea părintească
După divorț, ambii părinți rămân, ca regulă, titulari ai autorității părintești și decid împreună în chestiunile importante, chiar dacă copilul locuiește la unul dintre ei. Autoritatea exclusivă este o excepție, justificată numai de motive întemeiate și dovedite, iar părintele care nu o exercită păstrează dreptul de a veghea asupra copilului și de a-l vedea. Când părinții nu se înțeleg, instanța de tutelă decide în interesul copilului.
De reținut:
- autoritatea părintească este diferită de locuința copilului;
- actele curente le face părintele la care se află copilul, deciziile importante se iau împreună;
- autoritatea exclusivă cere motive întemeiate și probe;
- copilul de la 10 ani este ascultat obligatoriu de instanță;
- măsurile se pot modifica dacă împrejurările se schimbă.
Întrebări frecvente
Dacă copilul locuiește la mine, pot decide singur la ce școală merge?
Nu, alegerea școlii este o decizie importantă și se ia, ca regulă, de ambii părinți. Dacă nu vă înțelegeți, instanța de tutelă poate decide în interesul copilului.
Pot cere autoritate exclusivă pentru că celălalt părinte nu plătește pensia?
Neplata pensiei, singură, nu duce automat la autoritate exclusivă, pentru că se recuperează prin alte mijloace, inclusiv executare silită. Poate conta însă alături de alte dovezi de dezinteres față de copil.
Părintele fără autoritate părintească mai poate vedea copilul?
Da, ca regulă păstrează dreptul la legături personale și dreptul de a veghea asupra creșterii copilului. Doar instanța le poate limita, dacă interesul copilului o cere.
Ce opinie are copilul în decizie?
Copilul de cel puțin 10 ani este ascultat obligatoriu, iar opinia lui este cântărită după vârstă și maturitate. Instanța nu este însă obligată să decidă exact cum dorește copilul.
Se poate schimba autoritatea părintească după câțiva ani?
Da, dacă împrejurările s-au schimbat în mod real. Cererea se depune la instanța de tutelă și se judecă tot după interesul superior al copilului.
