Cererea de chemare în judecată: ce conține și cum se depune

Cererea de chemare în judecată este actul scris prin care o persoană, numită reclamant, sesizează instanța și îi cere să judece un conflict cu o altă persoană, numită pârât. Ea conține obligatoriu datele părților, obiectul pretenției și valoarea lui, motivele de fapt și de drept, probele și semnătura, iar Codul de procedură civilă stabilește ce se întâmplă dacă vreunul dintre aceste elemente lipsește.

Cererea nu este o simplă formalitate. Ea fixează limitele procesului: judecătorul nu îți poate acorda mai mult decât ai cerut și, ca regulă, nu va judeca altceva decât ai cerut. O cerere scrisă clar, cu pretenții bine calculate și cu probele potrivite, scurtează procesul și îți crește șansele. Ghidul explică fiecare element și pașii depunerii. Informațiile sunt generale, legislația se poate schimba, iar pentru redactarea cererii în cazul tău concret cel mai sigur este să lucrezi cu un avocat.

Ce este cererea de chemare în judecată și când o folosești

Cererea de chemare în judecată este primul act al procesului civil obișnuit, cel prin care instanța este învestită să judece. O folosești când ai o pretenție împotriva cuiva și o rezolvare amiabilă nu a funcționat: recuperarea unei datorii, desființarea unui contract, plata unor despăgubiri, ieșirea din indiviziune, stabilirea unei pensii de întreținere.

În practică i se mai spune „acțiune”, „acțiune civilă” sau „cerere introductivă de instanță”. Locul ei în economia întregului proces este explicat în ghidul despre etapele procesului civil.

Când nu e cererea potrivită

Pentru unele situații există proceduri speciale, cu cereri și formulare proprii:

• datoriile în bani dintr-un contract, certe și scadente, pot fi urmărite prin ordonanța de plată;
• pretențiile de valoare mică pot fi cerute prin formularul din procedura cererilor cu valoare redusă;
• situațiile urgente, în care un drept riscă să fie pierdut, pot justifica o ordonanță președințială, cu reguli separate.

Alegerea procedurii este o decizie strategică, pe care merită să o discuți cu un avocat înainte de a scrie primul rând.

Elementele obligatorii ale cererii

Codul de procedură civilă stabilește un conținut minim al cererii, iar lipsa unor elemente are consecințe diferite, de la simpla completare la anularea cererii. Tabelul de mai jos rezumă ce trebuie să conțină și ce riști dacă un element lipsește.

Datele părților

Datele de identificare permit instanței să citeze corect părțile. Adresa pârâtului este esențială: dacă indici o adresă greșită, citațiile nu ajung, procesul se amână, iar o hotărâre dată fără citarea corectă poate fi desființată. Dacă nu cunoști domiciliul actual al pârâtului, spune asta deschis; legea prevede soluții, însă trebuie să dovedești că ai făcut demersuri să îl afli.

Obiectul cererii și valoarea lui

Obiectul este răspunsul la întrebarea „ce îi ceri instanței?”, formulat precis, ca într-o dispoziție pe care judecătorul ar putea-o copia în hotărâre. O formulare vagă, de tipul „să mi se facă dreptate”, nu este un obiect.

Formulările bune arată astfel:

• obligarea pârâtului la plata sumei de X lei, reprezentând împrumutul acordat și nerestituit;
• obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente acestei sume, de la data scadenței până la plata efectivă;
• constatarea nulității unui contract, identificat prin dată și părți;
• obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Fiecare pretenție distinctă se numește capăt de cerere. O cerere poate avea mai multe capete, principale și accesorii.

De ce contează valoarea

Valoarea pretenției decide trei lucruri: instanța competentă, taxa judiciară de timbru și, uneori, căile de atac disponibile. Pentru cererile evaluabile în bani trebuie să arăți nu doar suma, ci și cum ai calculat-o. Dacă ceri un bun, îi estimezi valoarea; pentru imobile, se atașează de regulă acte din care rezultă valoarea și situația juridică, cum ar fi un extras de carte funciară.

Despre efectele valorii asupra instanței, citește ghidul despre competența instanțelor, iar despre calculul taxei, articolul despre taxa de timbru.

Atenție: Nu umfla artificial pretenția. O sumă mai mare înseamnă o taxă de timbru mai mare, iar dacă obții doar o parte, cheltuielile de judecată se pot împărți proporțional, deci o parte din costuri rămâne la tine.

Motivarea în fapt și în drept

Motivele de fapt explică ce s-a întâmplat, iar motivele de drept arată de ce, potrivit legii, ai dreptul la ce ceri. Ambele sunt necesare, însă faptele sunt partea pe care o cunoști cel mai bine și pe care judecătorul o va verifica prin probe.

Cum scrii faptele

Cel mai eficient este un text cronologic, cu paragrafe scurte, fiecare cu o singură idee și cu trimitere la proba care o susține:

1. Cum s-a născut raportul juridic: contractul, împrumutul, vânzarea, faptul care a produs paguba.
2. Ce obligație avea pârâtul și până când trebuia să o îndeplinească.
3. Ce nu a făcut sau ce a făcut greșit.
4. Ce demersuri amiabile ai încercat și cum a răspuns.
5. Ce prejudiciu ai suferit și cum se calculează.

Evită adjectivele, acuzațiile și detaliile fără legătură cu pretenția. Judecătorul caută fapte verificabile, nu emoții.

Cum indici temeiul de drept

Temeiul de drept înseamnă textele de lege aplicabile: de regulă, dispozițiile din Codul civil privind contractul respectiv sau răspunderea civilă și cele din Codul de procedură civilă privind cererea. Nu trebuie să fie un tratat juridic. Dacă temeiul indicat este greșit, instanța are posibilitatea să pună în discuție calificarea corectă, însă un temei bine ales arată că cererea a fost gândită serios.

Probele propuse prin cerere

Probele trebuie indicate chiar în cerere, pentru că regula este că dreptul de a propune probe se exercită la începutul procesului, iar propunerea lor ulterioară este posibilă doar în cazuri limitate. Dacă le omiți, riști să nu le mai poți folosi.

• Înscrisurile se depun în copie certificată de tine „conform cu originalul”, iar originalele se păstrează pentru a fi prezentate la cererea instanței.
• Înscrisurile în limbă străină se depun însoțite de traducere.
• Martorii se propun cu numele și adresa completă, ca să poată fi citați.
• Interogatoriul pârâtului se propune, iar întrebările se pot formula în scris.
• Expertiza se cere arătând domeniul și ce obiective trebuie să lămurească expertul.

Dacă înțelegerea cu pârâtul a fost doar pe cuvânt, citește ghidul despre contractul verbal și dovada lui, unde explicăm limitele probei cu martori.

Sfat: Fă un tabel personal cu fiecare fapt pe care îl afirmi și proba care îl dovedește. Un fapt fără probă este o slăbiciune; mai bine o descoperi tu decât pârâtul.

Anexele, copiile și dovada taxei de timbru

Cererea se depune însoțită de anexe și în numărul de exemplare cerut de lege, altfel dosarul nu poate fi comunicat pârâtului. Regula este că depui atâtea exemplare câți pârâți sunt, plus unul pentru instanță, iar anexele se depun în copii pentru fiecare parte.

Notificarea prealabilă trimisă pârâtului nu este obligatorie în toate cazurile, însă are efecte importante; detaliile sunt în ghidul despre punerea în întârziere.

Unde și cum depui cererea

Cererea se depune la instanța competentă, iar codul permite mai multe modalități: personal sau prin reprezentant, la registratura instanței, prin poștă sau curier și, în condițiile acceptate de instanță, prin mijloace electronice. Data depunerii contează, pentru că de la ea se apreciază, de exemplu, dacă dreptul s-a prescris.

Depunerea la registratură

La registratura instanței primești număr de înregistrare și, ulterior, un număr de dosar. Păstrează un exemplar cu ștampila de primire. Dacă trimiți prin poștă, folosește scrisoare recomandată cu confirmare de primire și păstrează dovada.

Depunerea electronică

Multe instanțe acceptă cereri transmise prin e-mail sau prin aplicații dedicate, iar documentele se pot semna electronic. Regulile practice diferă de la o instanță la alta și se pot schimba, așa că verifică pe site-ul instanței sau la registratură ce format acceptă și cum confirmă primirea.

Important: Dacă dreptul tău este aproape de împlinirea termenului de prescripție, nu amâna depunerea pentru a perfecționa cererea. O cerere depusă la timp poate fi completată ulterior, pe când un drept prescris nu mai poate fi valorificat în instanță. Reperele generale sunt în ghidul despre prescripția extinctivă.

Ce urmează după depunere: verificarea și regularizarea

După înregistrare, dosarul este repartizat aleatoriu unui judecător, care verifică dacă cererea îndeplinește condițiile legale. Această etapă se numește, în practică, regularizarea cererii.

1. Dacă cererea este completă, este comunicată pârâtului, care trebuie să depună întâmpinare.
2. Dacă lipsesc elemente, primești o comunicare în care ți se arată exact ce trebuie completat, cu un termen scurt, de regulă 10 zile.
3. Dacă nu completezi în termen elementele esențiale, cererea este anulată, iar împotriva acestei soluții există o cale de reexaminare, tot într-un termen scurt.
4. După întâmpinare, poți depune răspuns la întâmpinare, iar apoi judecătorul fixează primul termen.

Modificarea cererii

Reclamantul își poate modifica cererea, de exemplu pentru a mări suma, a adăuga un capăt de cerere sau a indica noi probe, dar regula generală este că poate face asta doar până la primul termen la care a fost legal citat. După acest moment, modificările sunt posibile numai în situațiile limitate prevăzute de cod, de pildă pentru a îndrepta greșeli materiale sau pentru a mări cuantumul unei sume. Așa că merită să verifici calculele înainte.

Greșeli frecvente în cererile scrise fără avocat

Cele mai multe probleme apar din lipsa de precizie, nu din lipsa dreptului. Câteva greșeli se repetă des:

• obiectul este vag sau conține mai multe cereri amestecate într-o singură frază;
• suma cerută nu este calculată sau calculul nu se înțelege;
• pârâtul este identificat greșit, de exemplu o persoană în locul firmei care a semnat contractul;
• probele nu sunt indicate, iar martorii nu au adrese;
• nu este cerută dobânda sau nu sunt cerute cheltuielile de judecată;
• cererea este depusă la o instanță necompetentă, ceea ce întârzie procesul;
• lipsesc copiile pentru pârât.

Dacă vrei să știi cum se pregătește o discuție cu un avocat înainte de a scrie cererea, vezi ghidul pentru prima consultație. Iar dacă nu îți permiți costurile, verifică dacă te încadrezi la ajutorul public judiciar.

Pe scurt, ce trebuie să ai în vedere

Cererea de chemare în judecată este fundația procesului: tot ce urmează se construiește pe ce ai scris în ea. Precizia obiectului, calculul corect al valorii, faptele povestite ordonat și probele indicate de la început sunt mai importante decât lungimea textului sau stilul.

De reținut:

• formulează obiectul ca pe o dispoziție concretă, cu sume și calcule;
• povestește faptele cronologic, fiecare cu proba lui;
• indică toate probele din cerere, inclusiv martorii cu adrese;
• depune exemplare pentru fiecare pârât și dovada taxei;
• urmărește comunicările de la instanță și completează lipsurile în termen;
• verifică instanța competentă și termenul de prescripție înainte de depunere.