Competența este aptitudinea unei anumite instanțe de a judeca un anumit proces. Răspunsul la întrebarea „judecătorie sau tribunal?” depinde, în primul rând, de natura cauzei și, pentru cererile evaluabile în bani, de valoare: judecătoria judecă în primă instanță cererile de până la 200.000 de lei inclusiv, iar tribunalul pe cele care depășesc acest prag. Al doilea răspuns, „în ce oraș?”, pornește de la regula domiciliului pârâtului.
Ambele întrebări sunt reglementate de Codul de procedură civilă, care conține o regulă generală și o serie lungă de excepții. Ghidul de mai jos te ajută să te orientezi în ele, ca să înțelegi de ce avocatul alege o anumită instanță sau de ce un dosar este trimis de la o instanță la alta. Informațiile sunt generale, pragurile și regulile se pot modifica prin lege, iar verificarea competenței pentru cazul concret rămâne treaba unui avocat.
Ce înseamnă competența și ce tipuri există
Competența răspunde la două întrebări diferite, iar fiecare are regulile ei. Prima este ce nivel de instanță judecă procesul în primă instanță; a doua este ce instanță din teritoriu, dintre cele de același nivel, are dreptul să o facă.
- Competența materială stabilește nivelul: judecătorie, tribunal, curte de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție. Ea poate fi funcțională (după felul atribuțiilor: primă instanță, apel, recurs) sau procesuală (după obiectul și valoarea cauzei).
- Competența teritorială stabilește localitatea, adică instanța din circumscripția căreia locuiește pârâtul sau unde se află bunul ori s-a petrecut faptul.
Mai există o distincție care contează în practică: unele reguli de competență sunt de ordine publică, adică nu pot fi schimbate de părți, iar altele sunt de ordine privată, adică părțile pot conveni altfel. Competența materială este, ca regulă, de ordine publică; competența teritorială este, de cele mai multe ori, de ordine privată, cu excepția cazurilor de competență exclusivă.
Locul acestei verificări în ansamblul procesului este explicat în ghidul despre etapele procesului civil.
Structura instanțelor din România
Sistemul instanțelor civile are patru niveluri, iar fiecare judecă anumite cauze în primă instanță și altele în căile de atac. Tabelul arată rolul obișnuit al fiecăruia în litigiile civile.
| Instanța | Unde se află | Rol obișnuit în litigiile civile |
|---|---|---|
| Judecătoria | în municipii și orașe mai mari, cu circumscripții care acoperă și comunele din jur | primă instanță pentru majoritatea cauzelor civile curente |
| Tribunalul | câte unul în fiecare județ și în București | primă instanță pentru cauzele de valoare mare și anumite materii; instanță de apel pentru hotărârile judecătoriilor |
| Curtea de apel | în centre regionale, fiecare pentru mai multe județe | instanță de apel pentru hotărârile tribunalelor; recurs în anumite cauze |
| Înalta Curte de Casație și Justiție | București | recurs și unificarea practicii judiciare |
În unele județe există și tribunale specializate, iar în cadrul instanțelor funcționează secții sau complete specializate, de exemplu pentru minori și familie. Pentru tine, ca parte, important este să știi că apelul împotriva unei hotărâri de judecătorie se judecă, de regulă, la tribunal, iar apelul împotriva unei hotărâri de tribunal, la curtea de apel. Detalii despre aceste etape găsești în ghidul despre apel și recurs.
Competența după valoare: pragul de 200.000 de lei
Pentru cererile evaluabile în bani, regula este simplă: judecătoria judecă în primă instanță pretențiile de până la 200.000 de lei inclusiv, iar tribunalul pe cele cu valoare mai mare. Pragul este stabilit de Codul de procedură civilă și poate fi modificat prin lege, așa că merită verificat la momentul depunerii.
Cum se socotește valoarea
Valoarea se stabilește după capătul principal de cerere, adică după pretenția principală, așa cum o arată reclamantul în cerere. Ca regulă, nu se adaugă accesoriile, precum dobânzile, penalitățile sau cheltuielile, chiar dacă sunt cerute în același proces.
Câteva situații frecvente:
- Mai multe pretenții principale în aceeași cerere: codul are reguli speciale, diferite după cum pretențiile au cauze distincte sau sunt strâns legate între ele; uneori fiecare pretenție se judecă după valoarea ei, alteori pretenția cea mai importantă atrage instanța pentru toate.
- Prestații periodice, cum ar fi chiriile, se evaluează după regulile speciale din cod.
- Imobile: valoarea se stabilește după criteriile din cod, iar instanța poate cere acte din care să rezulte.
- Bunuri sau servicii fără preț stabilit: reclamantul arată valoarea după propria apreciere, iar pârâtul o poate contesta.
Atenție: Nu împărți artificial o pretenție mare în mai multe cereri mici ca să rămâi la judecătorie. Instanțele pot reuni cererile, iar manevra poate întârzia procesul și poate duce la costuri suplimentare.
Cauzele judecate de judecătorie indiferent de valoare
Pe lângă criteriul valorii, codul dă judecătoriei o listă de materii pe care le judecă în primă instanță oricare ar fi valoarea lor. Acestea sunt, în mare parte, litigiile de zi cu zi ale persoanelor fizice.
Printre ele se află, de exemplu:
- cererile date în competența instanței de tutelă și de familie, inclusiv divorțul, autoritatea părintească și pensia de întreținere;
- cererile privind înregistrările de stare civilă;
- cererile privind administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spații, inclusiv raporturile cu asociația de proprietari;
- cererile de evacuare;
- cererile privind zidurile și șanțurile comune, distanța construcțiilor și plantațiilor, dreptul de trecere, servituțile și alte limite ale dreptului de proprietate;
- acțiunile posesorii, prin care se apără folosința unui bun;
- cererile de împărțeală judiciară, adică partajul, oricare ar fi valoarea bunurilor.
Pentru dreptul familiei, ghidul general este ghidul despre divorț, iar pentru împărțirea unei moșteniri, ghidul despre partajul succesoral în instanță. Lista completă a materiilor este în Codul de procedură civilă și se poate schimba, de aceea trebuie verificată în forma actualizată.
Competența teritorială: regula domiciliului pârâtului
Regula generală a competenței teritoriale este că cererea se depune la instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul pârâtul. Ideea din spate este echitabilă: cel care pornește procesul este cel care trebuie să se deplaseze, nu cel chemat în judecată.
Situații frecvente
- Pârâtul locuiește în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut: codul prevede reguli de rezervă, de exemplu instanța de la reședința pârâtului în țară sau, în anumite condiții, cea de la domiciliul reclamantului.
- Mai mulți pârâți cu domicilii diferite: reclamantul poate alege instanța de la domiciliul oricăruia dintre ei.
- Pârâtul este o firmă: se ia în calcul sediul ei și, pentru obligațiile unei sucursale, sediul acesteia.
Circumscripția instanțelor nu coincide întotdeauna cu granițele unui oraș. O comună din apropierea unui municipiu poate ține de judecătoria altui oraș. Lista localităților arondate fiecărei instanțe se găsește de obicei pe site-ul instanței sau pe portalul instanțelor de judecată.
Sfat: Înainte să depui cererea, verifică domiciliul actual al pârâtului, nu pe cel din contract. Dacă s-a mutat, competența se stabilește după domiciliul de la momentul depunerii.
Competența alternativă și competența exclusivă
În afara regulii generale, codul prevede două mari categorii de excepții: competența alternativă, în care reclamantul poate alege între mai multe instanțe, și competența exclusivă, în care o singură instanță poate judeca, fără posibilitate de alegere.
| Tip de cauză | Instanțe posibile | Tipul competenței |
|---|---|---|
| Executarea unui contract | domiciliul pârâtului sau locul prevăzut pentru executarea obligației | alternativă |
| Pensia de întreținere | domiciliul pârâtului sau domiciliul reclamantului | alternativă |
| Răspunderea pentru o faptă ilicită | domiciliul pârâtului sau locul unde s-a produs fapta | alternativă |
| Drepturi reale asupra unui imobil | instanța în circumscripția căreia se află imobilul | exclusivă |
| Moștenirea, până la ieșirea din indiviziune | instanța ultimului domiciliu al celui decedat | exclusivă |
| Divorțul | instanța în circumscripția căreia se află ultima locuință comună, dacă unul dintre soți încă locuiește acolo; altfel, regulile de rezervă din cod | exclusivă |
Când competența este alternativă, alegerea îi aparține reclamantului, iar după ce a ales nu mai poate schimba instanța doar pentru că s-a răzgândit. Când este exclusivă, părțile nu pot conveni o altă instanță, iar instanța aleasă greșit trebuie să își declare necompetența.
Pentru moșteniri, înțelegerea acestei reguli te ajută să înțelegi și disputele despre bunurile moștenite aflate în indiviziune.
Clauza de alegere a instanței
Părțile unui contract pot conveni, în scris, ca eventualele litigii privind drepturi de care pot dispune să fie judecate de o anumită instanță, dacă nu este vorba de o competență exclusivă. O asemenea clauză se găsește adesea în contractele de închiriere sau de prestări servicii.
Limitele sunt importante:
- clauza nu poate schimba competența materială, adică nu poate trimite la tribunal un litigiu de judecătorie;
- nu poate înlătura competența exclusivă, cum este cea a instanței de la locul imobilului;
- în raporturile cu consumatorii și în alte situații prevăzute de lege, clauzele care îngreunează accesul la justiție al părții mai slabe pot fi lipsite de efect.
Dacă negociezi un contract important, discută clauza de competență la fel de serios ca prețul. Un ghid general al contractelor dintre persoane găsești în ghidul despre contractul civil.
Ce se întâmplă dacă alegi instanța greșită
Dacă cererea ajunge la o instanță necompetentă, procesul nu se pierde, ci dosarul este trimis instanței competente. Însă trimiterea consumă timp, uneori luni întregi, și poate crea probleme suplimentare, de exemplu dacă termenul de prescripție este aproape de final.
Excepția de necompetență
Necompetența se invocă printr-o excepție procesuală, adică o apărare care nu privește fondul, ci condițiile judecății. Regulile despre momentul invocării diferă:
| Tip de necompetență | Cine o poate invoca | Când, ca regulă |
|---|---|---|
| De ordine publică (materială, exclusivă) | părțile sau judecătorul, din oficiu | la începutul procesului, în fața primei instanțe, la primul termen la care părțile sunt legal citate |
| De ordine privată | doar pârâtul | prin întâmpinare sau la primul termen, dacă întâmpinarea nu e obligatorie |
Dacă instanța își constată necompetența, pronunță o hotărâre de declinare și trimite dosarul instanței pe care o consideră competentă. Actele de procedură deja făcute rămân, în principiu, valabile, iar probele administrate pot fi păstrate.
Conflictul de competență
Uneori două instanțe se declară fiecare necompetentă și își trimit dosarul una alteia. Situația se numește conflict negativ de competență și este tranșată de instanța superioară comună. Pentru părți înseamnă, din păcate, încă o perioadă de așteptare.
Important: Potrivit Codului civil, cererea depusă la o instanță necompetentă întrerupe și ea prescripția, însă efectul depinde de soarta cererii, iar regulile au nuanțe. Dacă termenul este pe terminate, discută cu un avocat înainte, nu după.
Ideile principale
Competența pare o chestiune tehnică, dar o greșeală aici înseamnă luni pierdute și, în cazuri-limită, riscuri pentru drept. Regula de bază are trei pași: identifici dacă materia are o instanță stabilită indiferent de valoare, verifici pragul de valoare dintre judecătorie și tribunal, apoi alegi orașul după domiciliul pârâtului, cu excepțiile de competență alternativă și exclusivă.
De reținut:
- judecătoria judecă pretențiile în bani de până la 200.000 de lei inclusiv, tribunalul pe cele mai mari;
- multe cauze de familie, vecinătate, asociație de proprietari și partaj merg la judecătorie indiferent de valoare;
- regula teritorială este domiciliul pârâtului;
- pentru imobile și moșteniri competența este exclusivă;
- o clauză contractuală poate schimba orașul, dar nu nivelul instanței;
- necompetența se invocă la începutul procesului.
Pentru cazul tău concret, discută strategia cu un avocat; criteriile după care îl alegi sunt în ghidul despre alegerea avocatului.
Întrebări frecvente
Pot depune cererea la instanța din orașul meu?
Doar dacă legea sau contractul permite. Regula este domiciliul pârâtului, dar pentru pensia de întreținere, executarea unui contract sau o faptă ilicită poți avea, în anumite condiții, și alte opțiuni, inclusiv propriul domiciliu.
Accesoriile, ca dobânzile, intră în calculul valorii pentru competență?
Ca regulă, nu. Competența se stabilește după valoarea pretenției principale, fără dobânzi, penalități sau cheltuieli, chiar dacă acestea sunt cerute în același proces.
Ce se întâmplă dacă am depus cererea la instanța greșită?
Instanța își declară necompetența și trimite dosarul instanței competente. Nu pierzi procesul, însă pierzi timp, iar actele deja făcute rămân de regulă valabile.
Unde se judecă un proces despre un apartament?
Cererile privind drepturile reale asupra unui imobil se judecă de instanța în circumscripția căreia se află imobilul. Este o competență exclusivă, pe care părțile nu o pot schimba prin contract.
Partajul se judecă la judecătorie sau la tribunal?
Cererile de împărțeală judiciară se judecă de judecătorie, indiferent de valoarea bunurilor. Instanța teritorială depinde de natura partajului, de exemplu dacă este vorba de o moștenire sau de bunurile comune ale soților.
