Cuprins 7 secțiuni
Cesiunea de creanță este actul prin care cineva care are de primit bani sau altă prestație de la un debitor transmite acest drept unei alte persoane. Creditorul inițial se numește cedent, cel care preia dreptul este cesionar, iar cel care datorează banii rămâne debitorul cedat. Banii nu dispar, nici datoria nu se schimbă, ci doar se schimbă persoana care îi poate cere.
Se folosește mai des decât crezi: o firmă cedează facturi neîncasate, o persoană vinde un drept de a primi o sumă dintr-o vânzare, un moștenitor transmite altcuiva dreptul pe care îl are asupra unui împrumut dat de defunct. Textul de mai jos explică regulile de bază, ce trebuie să conțină contractul, cum se anunță debitorul și ce riscuri apar. Informațiile sunt generale, iar pentru sume importante e util un avocat.
Ce este cesiunea de creanță și când se folosește?
Cesiunea de creanță este un contract prin care creditorul transmite unui terț dreptul său împotriva debitorului, iar cesionarul devine noul titular al creanței. Cesiunea poate fi făcută cu plată, ca la o vânzare, sau fără plată, ca la o donație.
Este utilă în mai multe situații:
- vrei să primești banii acum, nu peste șase luni, așa că vinzi creanța cu un discount;
- ai o datorie față de cineva și îi cedezi creanța pe care o ai față de altul, ca modalitate de plată;
- ai moștenit un drept de creanță și nu vrei să mai urmărești tu debitorul;
- vrei să aduci o creanță în patrimoniul altei persoane, de exemplu al unui membru al familiei.
Creanța trebuie să fie transmisibilă. Excepții există pentru drepturile strict personale, precum pensia de întreținere care ține de persoana creditorului sau creanțele pe care le interzice legea sau contractul să fie cedate. De aceea nu orice drept poate fi cedat.
Ce acte sunt necesare pentru a ceda o creanță?
Cesiunea nu cere, de regulă, o formă specială, dar se face în scris, pentru că altfel nu ai cum să o dovedești. Contractul trebuie să identifice clar creanța, ca să nu existe dubii despre ce s-a transmis.
Un contract de cesiune bun conține:
- datele cedentului și ale cesionarului;
- identificarea creanței: sursa ei (contract, factură, hotărâre), suma, scadența, debitorul;
- prețul cesiunii sau mențiunea că este făcută cu titlu gratuit;
- declarațiile cedentului privind existența creanței și lipsa unor sarcini;
- predarea documentelor care o dovedesc (contract, facturi, corespondență, dovada notificărilor).
Dacă la baza creanței a stat un împrumut între persoane fizice, cesionarul va dori să primească și contractul de împrumut, orice acte care atestă dobânda și chitanțele plăților deja făcute. Fără aceste acte, cesionarul riscă să nu poată dovedi ce a cumpărat.
Sfat: dacă cesionezi o creanță contestată sau nesigură, prețul ar trebui să reflecte riscul. Nu plăti suma întreagă pentru un drept despre care nu ai verificat nimic.
Trebuie debitorul să fie de acord cu cesiunea?
Nu. Debitorul nu trebuie să își dea acordul, pentru că situația lui nu se agravează: datorează același lucru, doar altei persoane. Totuși, cesiunea îi este opozabilă doar după ce el a fost informat sau a acceptat-o.
Aici apare partea practică. Până la notificare, debitorul poate plăti valabil vechiului creditor, fără să mai răspundă față de cesionar. Din acest motiv, cesionarul trebuie să notifice cât mai repede, în scris, debitorul cedat.
| Moment | Ce se întâmplă |
|---|---|
| Înainte de notificare sau acceptare | Plata făcută cedentului îl liberează pe debitor |
| După notificare sau acceptare | Debitorul trebuie să plătească cesionarului |
| Debitorul acceptă expres cesiunea | Cesiunea este opozabilă din momentul acceptării |
Notificarea trebuie să indice clar creanța cedată, noul titular și datele de plată, și să fie trimisă astfel încât să poți dovedi primirea. O scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau o notificare prin executor sunt soluții sigure. Mecanismul este asemănător cu cel din materialul despre punerea în întârziere a debitorului.
Ce primește cesionarul și ce pierde cedentul?
Cesionarul primește creanța împreună cu accesoriile ei, adică garanțiile, dobânzile și privilegiile care o însoțeau. Dacă datoria era garantată cu o ipotecă sau cu o fideiusiune, garanțiile merg alături de creanță, fără alt act.
Cedentul pierde dreptul de a mai cere plata, iar dacă primește totuși bani de la debitor, după ce cesiunea i-a fost opozabilă acestuia, este obligat să-i dea mai departe cesionarului. Pentru a înțelege ce se întâmplă cu garanția personală, poți citi articolul despre fideiusiune.
Cesionarul preia însă creanța așa cum este. Asta înseamnă că debitorul îi poate opune aceleași apărări pe care le avea împotriva cedentului: plata, compensarea cu o datorie reciprocă, prescripția sau nulitatea contractului din care provine creanța. Dacă creanța a fost prescrisă, cumpărătorul nu o va mai putea valorifica, cu atât mai puțin dacă nu a verificat termenul. Citește mai multe despre acest risc în textul despre prescripția extinctivă.
La ce răspunde cedentul față de cesionar?
Cedentul garantează, în mod obișnuit, că există creanța la momentul cesiunii, dar nu garantează că debitorul va plăti. Cu alte cuvinte, răspunde dacă ai cumpărat un drept inexistent, nu dacă debitorul este insolvabil.
Există nuanțe importante:
- dacă cedentul a garantat expres solvabilitatea debitorului, răspunde în limitele promise;
- dacă cesiunea este gratuită, garanția cedentului este mult mai limitată;
- dacă a ascuns cu rea-credință un viciu al creanței, răspunde pentru prejudiciul cauzat.
Aceste reguli seamănă cu cele de la vânzare, iar mecanismul se leagă de ideea de vicii ascunse. Practic, cesionarul trebuie să verifice înainte de a plăti: există contractul, a fost executat de cedent, nu are debitorul vreo contestație?
Atenție: înainte să cumperi o creanță, cere de la cedent dovezi că debitorul a recunoscut datoria sau că aceasta rezultă dintr-un titlu executoriu. O creanță recunoscută sau confirmată de instanță valorează mult mai mult decât una doar pretinsă.
Cum recuperează cesionarul banii de la debitor?
Cesionarul poate cere plata exact ca fostul creditor: amiabil, prin notificare, prin acțiune în instanță sau, dacă are un titlu executoriu, prin executare silită. Se substituie creditorului în toate drepturile.
În practică, urmează o ordine logică: notificarea, o discuție pentru plata voluntară, eventual un plan de eșalonare, iar apoi măsurile legale. Când creanța este certă și lichidă, merită analizată ordonanța de plată, iar dacă ai deja o hotărâre, treci la executarea silită.
Întrebări frecvente
Pot ceda o creanță fără să-i spun debitorului?
Da, cesiunea este valabilă între cedent și cesionar. Fără notificare sau acceptare, însă, ea nu este opozabilă debitorului, care poate plăti valabil cedentului.
Se poate ceda orice fel de datorie?
Nu. Creanțele strict legate de persoana creditorului sau cele pe care legea ori contractul le declară incesibile nu pot fi cedate. Verifică întotdeauna acest aspect.
Cesiunea trebuie făcută la notar?
De regulă, nu. Un înscris sub semnătură privată este suficient pentru validitate, dar pentru creanțe mari sau pentru probă, forma autentică aduce siguranță.
Răspunde cedentul dacă debitorul nu plătește?
Nu, dacă nu s-a prevăzut altfel. Cedentul garantează de obicei doar existența creanței, nu solvabilitatea debitorului.
Pot ceda o creanță care nu a ajuns încă la scadență?
Da. Creanțele viitoare sau cu termen pot fi cedate, cu condiția să fie determinabile. Cesionarul va putea cere plata la scadență.