Paternitatea unui copil se stabilește în România pe trei căi: prin prezumția de paternitate, când copilul este născut sau conceput în timpul căsătoriei, prin recunoașterea voluntară a tatălui, când copilul este din afara căsătoriei, sau prin hotărâre judecătorească, în urma unei acțiuni în stabilirea paternității. Calea depinde de statutul părinților și de atitudinea pretinsului tată.
Stabilirea paternității nu este doar o chestiune de identitate. De ea depind numele copilului, dreptul lui la întreținere, autoritatea părintească și moștenirea. Articolul explică, în linii generale, regulile Codului civil privind filiația. Pentru o situație concretă, mai ales când există termene în curs sau un conflict, discută cât mai repede cu un avocat, pentru că detaliile pot schimba soluția.
Ce este filiația și de ce contează
Filiația este legătura juridică dintre un copil și părinții săi. Față de mamă, filiația rezultă, de regulă, din faptul nașterii, consemnat în certificatul medical constatator al nașterii. Față de tată, filiația se stabilește pe una dintre căile prevăzute de lege.
Odată stabilită, paternitatea produce efecte importante:
- copilul poate purta numele de familie al tatălui, în condițiile legii;
- tatăl are drepturile și îndatoririle părintești, inclusiv autoritatea părintească;
- copilul are dreptul la întreținere din partea tatălui; vezi Pensia de întreținere pentru copil: cum se stabilește;
- copilul devine moștenitor legal al tatălui, în rândul descendenților; vezi ghidul despre moștenirea legală;
- tatăl și rudele lui intră în relații de rudenie cu copilul.
Copiii din afara căsătoriei au aceeași situație juridică precum copiii din căsătorie, odată ce filiația este stabilită. Legea nu face diferențe între ei.
Prima cale: prezumția de paternitate
Codul civil prevede că soțul mamei este prezumat tatăl copilului născut sau conceput în timpul căsătoriei. Prezumția funcționează automat: la înregistrarea nașterii, soțul mamei este trecut ca tată, fără alte formalități.
Prezumția se aplică și în unele situații în care copilul se naște după încetarea căsătoriei, dacă a fost conceput în timpul ei. Pentru a stabili momentul concepției, legea folosește timpul legal al concepțiunii, adică intervalul cuprins între a trei suta și a o suta optzecea zi dinaintea nașterii copilului.
Contestarea paternității
Prezumția poate fi răsturnată în instanță, prin acțiunea în contestarea paternității, dacă soțul mamei nu este, în realitate, tatăl copilului. Acțiunea poate fi introdusă, în condițiile legii, de soțul mamei, de mamă, de tatăl biologic sau de copil, iar Codul civil prevede termene diferite în funcție de cine o introduce.
Atenție: Termenele pentru contestarea paternității sunt stricte și diferă în funcție de persoana care introduce acțiunea. Dacă bănuiești că prezumția nu corespunde realității, discută cu un avocat fără întârziere, pentru că depășirea termenului poate face acțiunea inadmisibilă.
A doua cale: recunoașterea voluntară
Copilul născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de tatăl lui, în mod voluntar. Recunoașterea este un act personal și irevocabil, prin care un bărbat declară că este tatăl copilului.
| Formă a recunoașterii | Unde se face | Observații practice |
|---|---|---|
| Declarație la serviciul de stare civilă | la serviciul de stare civilă al primăriei | cea mai frecventă, de multe ori odată cu înregistrarea nașterii |
| Înscris autentic | la notar | utilă când tatăl nu poate merge la starea civilă la momentul nașterii |
| Testament | prin testament, în condițiile legii | produce efecte după decesul tatălui |
Recunoașterea nu poate fi retractată pentru simplul motiv că tatăl s-a răzgândit. Dacă însă nu corespunde adevărului, poate fi contestată în instanță de persoanele interesate, în condițiile Codului civil, care stabilește și cine trebuie să dovedească realitatea sau lipsa de realitate a recunoașterii.
Sfat: Dacă tatăl își asumă paternitatea, recunoașterea la starea civilă este calea cea mai simplă și mai rapidă. Ea evită un proces și protejează imediat drepturile copilului.
A treia cale: acțiunea în stabilirea paternității
Când tatăl unui copil din afara căsătoriei nu îl recunoaște de bunăvoie, paternitatea se poate stabili printr-o acțiune în justiție. Acțiunea aparține copilului și, cât timp acesta este minor, este pornită în numele lui de mamă, chiar dacă mama este ea însăși minoră, sau de reprezentantul legal al copilului.
Acțiunea se îndreaptă împotriva pretinsului tată, iar dacă acesta a decedat, împotriva moștenitorilor lui. Potrivit regulilor actuale ale Codului civil, acțiunea copilului nu se prescrie în timpul vieții lui. Pentru copiii născuți înainte de intrarea în vigoare a actualului Cod civil pot exista particularități legate de aplicarea legii în timp, pe care avocatul le poate verifica.
Pașii obișnuiți
- Discuția cu un avocat, pentru evaluarea probelor și a strategiei.
- Redactarea cererii de chemare în judecată, cu motivarea și probele propuse; vezi Cererea de chemare în judecată: ce conține și cum se depune.
- Depunerea cererii la instanța competentă și comunicarea ei către pârât.
- Administrarea probelor, în principal expertiza ADN, dar și martori și înscrisuri.
- Hotărârea, care, după ce rămâne definitivă, se comunică serviciului de stare civilă pentru mențiuni în actul de naștere.
În același proces se pot cere și măsuri privind copilul: autoritatea părintească, locuința, legăturile personale și pensia de întreținere. Regulile pentru aceste aspecte sunt aceleași ca la divorț; vezi Autoritatea părintească după divorț: comună sau exclusivă și Programul de legături personale cu copilul: cum se stabilește.
Dovezile folosite în proces
Paternitatea se poate dovedi prin orice mijloc de probă admis de lege, dar în practică proba decisivă este de obicei expertiza genetică, cunoscută ca test ADN. Codul civil prevede și o prezumție utilă: paternitatea se prezumă dacă se dovedește că pretinsul tată a conviețuit cu mama copilului în timpul legal al concepțiunii.
| Probă | Ce dovedește | Observații |
|---|---|---|
| Expertiza ADN dispusă de instanță | legătura biologică, cu un grad foarte mare de certitudine | se efectuează de instituțiile de medicină legală sau de laboratoare acceptate de instanță |
| Martori | conviețuirea, relația dintre părinți, comportamentul pretinsului tată | utili mai ales pentru prezumția de conviețuire |
| Înscrisuri și mesaje | recunoașterea informală a copilului, relația dintre părinți | scrisori, mesaje, fotografii, transferuri de bani |
| Interogatoriul | poziția pârâtului asupra faptelor | răspunsurile pot fi folosite ca mărturisire |
Testul ADN făcut în particular
Un test ADN făcut de părți la un laborator privat poate lămuri situația înainte de proces sau poate încuraja o recunoaștere voluntară. În instanță, valoarea lui este însă limitată, pentru că nu este garantată identitatea persoanelor prelevate și lanțul probelor. De aceea, instanța dispune, de regulă, o expertiză proprie, în condiții controlate.
Dacă pretinsul tată refuză testul
Nimeni nu poate fi constrâns fizic să dea probe biologice. Refuzul nejustificat de a se prezenta la expertiză poate fi însă apreciat de instanță, împreună cu celelalte probe din dosar, ca un indiciu. Pretinsul tată se poate apăra dovedind că nu putea fi tatăl copilului, de exemplu printr-o expertiză care exclude paternitatea.
Efectele hotărârii
Hotărârea definitivă de stabilire a paternității produce efecte de la nașterea copilului: copilul este considerat, juridic, al tatălui din momentul nașterii, nu din momentul procesului. Pe baza hotărârii, serviciul de stare civilă face mențiunile necesare în actul de naștere.
Câteva efecte practice:
- numele copilului: părinții pot conveni ca acesta să ia numele tatălui sau numele reunite ale părinților, iar în lipsa acordului decide instanța, ținând seama de interesul copilului și, după vârstă, de opinia lui;
- întreținerea: tatăl datorează întreținere, iar pensia se stabilește după regulile obișnuite;
- cheltuielile mamei: Codul civil permite mamei să ceară tatălui contribuția la cheltuielile nașterii și ale lăuziei, precum și la cheltuielile de întreținere din timpul sarcinii și al lăuziei, în condițiile și termenele prevăzute de lege;
- moștenirea: copilul devine moștenitor legal al tatălui și al rudelor acestuia, în condițiile legii.
Situații particulare
Unele situații de filiație sunt mai complicate și cer întotdeauna analiza unui avocat:
- copilul s-a născut în timpul căsătoriei mamei cu alt bărbat decât tatăl biologic: întâi trebuie răsturnată prezumția de paternitate, apoi se poate stabili paternitatea reală;
- pretinsul tată a decedat: acțiunea se îndreaptă împotriva moștenitorilor, iar expertiza se poate face, în anumite condiții, cu rude ale acestuia;
- copilul este conceput prin reproducere umană asistată medical cu terț donator: Codul civil are reguli speciale, care limitează contestarea filiației;
- unul dintre părinți locuiește în străinătate: pot apărea probleme de competență și de lege aplicabilă.
Pentru că situațiile de filiație afectează direct un copil, procedura este tratată cu seriozitate de instanțe. Ghidul despre alegerea unui avocat te ajută să găsești un profesionist cu experiență în dreptul familiei, iar imaginea de ansamblu a dreptului familiei o găsești în ghidul despre divorț, unde sunt explicate și măsurile privind copiii.
Ce reții despre stabilirea paternității
Paternitatea se stabilește prin prezumția care operează în căsătorie, prin recunoașterea voluntară a tatălui sau prin hotărâre judecătorească. Acțiunea în stabilirea paternității aparține copilului și este pornită de mamă în numele lui, iar proba principală este expertiza ADN dispusă de instanță. Odată stabilită, paternitatea produce efecte de la nașterea copilului: nume, întreținere, autoritate părintească și moștenire.
De reținut:
- soțul mamei este prezumat tatăl copilului născut sau conceput în timpul căsătoriei;
- recunoașterea voluntară se face la starea civilă, la notar sau prin testament;
- acțiunea copilului în stabilirea paternității nu se prescrie, potrivit regulilor actuale, în timpul vieții lui;
- contestarea paternității are termene stricte;
- testul ADN privat nu înlocuiește expertiza dispusă de instanță.
Întrebări frecvente
Cum recunoaște tatăl un copil născut în afara căsătoriei?
Prin declarație la serviciul de stare civilă, prin înscris autentic la notar sau prin testament. Declarația la starea civilă este cea mai simplă variantă și se poate face chiar la înregistrarea nașterii.
Cine poate cere în instanță stabilirea paternității?
Acțiunea aparține copilului. Cât timp copilul este minor, ea este pornită în numele lui de mamă sau de reprezentantul său legal.
Este obligatoriu testul ADN în proces?
Nu este singura probă admisă, dar este proba cea mai convingătoare și instanța o dispune de regulă. Refuzul nejustificat al pretinsului tată de a o face poate fi apreciat împotriva lui, alături de celelalte probe.
De la ce dată are copilul drepturi față de tată?
Hotărârea de stabilire a paternității produce efecte de la nașterea copilului. Pensia de întreținere se stabilește însă după regulile proprii, de regulă de la data cererii.
Poate copilul să ia numele tatălui după stabilirea paternității?
Da. Părinții pot conveni asupra numelui, iar dacă nu se înțeleg, decide instanța, ținând seama de interesul copilului și de opinia lui, potrivit vârstei.
