Bunuri proprii și comune în căsătorie: cum le deosebești

Bunurile proprii și bunurile comune se deosebesc după momentul și modul în care au intrat în patrimoniul soților. În regimul obișnuit, al comunității legale, bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt, în principiu, comune, iar cele avute înainte de căsătorie sau primite gratuit, prin moștenire ori donație, rămân proprii. Distincția pare simplă, dar în practică produce multe dispute, mai ales la divorț.

Textul explică regulile pe înțeles, ca să știi ce întrebări să pui. Nu înlocuiește consultarea unui avocat, care poate analiza actele tale concrete.

Ce sunt bunurile comune

Bunurile comune sunt cele dobândite de oricare dintre soți în timpul căsătoriei, în regimul comunității legale. Ele aparțin ambilor soți în devălmășie, adică împreună, fără ca fiecare să aibă o cotă stabilită de la început. Cotele se stabilesc abia la partaj.

Se consideră bunuri comune, de exemplu, salariile și veniturile încasate în timpul căsătoriei, locuința cumpărată din aceste venituri, mașina achiziționată în căsătorie sau fructele (veniturile) bunurilor proprii. Nu contează pe numele cui s-a făcut actul: dacă bunul a fost dobândit în căsătorie prin muncă sau cumpărare, el este, în principiu, comun, chiar dacă în act apare doar unul dintre soți.

Prezumția de comunitate

Legea pornește de la ideea că bunurile dobândite în căsătorie sunt comune. Cine susține contrariul, adică faptul că un bun este propriu, trebuie să dovedească acest lucru. Prezumția îi avantajează pe cei care nu au scris pe un act că bunul e al lor, dar dezavantajează pe cei care au uitat să păstreze dovezile.

Ce sunt bunurile proprii

Bunurile proprii sunt cele care aparțin doar unui soț. Lista este stabilită de Codul civil și include, în principal:

• bunurile dobândite înainte de căsătorie;
• bunurile primite prin moștenire legală sau testamentară;
• bunurile primite prin donație, dacă donatorul nu a prevăzut altfel;
• bunurile de uz personal și cele destinate exercitării profesiei, cu unele excepții;
• bunurile dobândite în schimbul unui bun propriu;
• indemnizațiile și despăgubirile pentru prejudicii personale, de exemplu cele pentru vătămare corporală.

Regulile moștenirii sunt explicate în ghidul despre moștenirea legală. Nu confunda bunul propriu cu cel „al meu pentru că l-am plătit eu”. Dacă un soț a plătit un bun din salariul câștigat în căsătorie, acel salariu e comun, deci și bunul este comun. Faptul că unul a avut o contribuție mai mare nu schimbă natura bunului, ci poate influența cota la partaj.

Sfat: Dacă primești o moștenire sau o donație, păstrează actul (certificat de moștenitor, contract de donație). Este cea mai simplă dovadă că bunul e propriu.

Cum se dovedește caracterul propriu

Dovada se face cu înscrisuri, iar cele mai bune sunt cele cu dată sigură. Un contract de cumpărare anterior căsătoriei, un certificat de moștenitor, un contract de donație sau un extras de cont care arată sursa banilor sunt documente cu greutate. Martorii pot ajuta uneori, dar în litigii cu bunuri importante instanța se bazează în primul rând pe acte.

Atenție la imobile: în cartea funciară pot apărea doar numele unuia dintre soți, iar asta nu stabilește, singură, natura bunului. Pentru ce anume este un act de proprietate și cum se fac menționările, un notar sau un avocat îți poate explica pașii.

Bunurile mixte

Se întâmplă frecvent ca pentru un bun să fi contribuit atât bani proprii, cât și bani comuni. De exemplu, un apartament cumpărat parțial cu banii obținuți din vânzarea unei locuințe moștenite și parțial dintr-un credit rambursat din salariile ambilor soți.

În asemenea cazuri, bunul poate fi calificat drept bun comun cu dreptul de creanță al soțului care a contribuit cu bani proprii, sau poate fi împărțit pe cote, în funcție de proporția contribuțiilor. Aprecierea o face instanța, pe baza probelor aduse. Cu cât ai mai bine documentată proveniența banilor, cu atât ai șanse mai mari să ți se recunoască aportul.

Ce se întâmplă cu bunurile la divorț

La divorț, bunurile comune se împart prin partaj, iar cele proprii rămân fiecărui soț. Pașii generali ai despărțirii sunt în ghidul despre divorț. De aceea, calificarea corectă a fiecărui bun este primul pas al partajului. Etapele și regulile sunt descrise în articolul despre partajul bunurilor comune.

Instanța poate stabili cote diferite de 50% pentru fiecare soț, dacă se dovedește că unul a contribuit substanțial mai mult la dobândirea bunurilor. Nu este o regulă automată, ci o excepție care trebuie probată.

Regimul se poate schimba

Soții nu sunt obligați să rămână în regimul comunității legale. Prin convenție matrimonială pot alege separația de bunuri sau comunitatea convențională. Compararea lor se găsește în articolul despre regimul matrimonial. Dacă regimul e cel al separației, fiecare soț are bunurile lui, iar noțiunea de bun comun nu se mai aplică în același fel.

Greșeli frecvente

Prima greșeală este să crezi că un bun e doar al tău pentru că actul de cumpărare e pe numele tău. Dacă a fost dobândit în căsătorie, e, în principiu, comun.

A doua greșeală este amestecarea banilor: depui o sumă moștenită în contul comun și o folosești la cheltuieli curente, iar mai târziu nu mai poți dovedi ce anume era propriu. Păstrează sumele proprii separat și documentat.

A treia este amânarea clarificărilor până la divorț, când dovezile se strâng greu și relațiile sunt tensionate. O notă simplă făcută la momentul achiziției, plus actele păstrate, te scutește de discuții ulterioare.