Partajul bunurilor comune după divorț se face fie la notar, prin act autentic, dacă foștii soți se înțeleg asupra împărțirii, fie în instanță, printr-un proces, dacă nu se înțeleg. În ambele cazuri se parcurg aceiași pași logici: se identifică bunurile comune, se stabilește cota fiecăruia, se evaluează bunurile și se formează loturile.
Divorțul nu împarte automat bunurile. Până la partaj, foștii soți rămân coproprietari ai bunurilor dobândite în comun, ceea ce poate bloca vânzarea unei locuințe, refinanțarea unui credit sau chiar o nouă căsătorie liniștită. Articolul explică regulile generale ale Codului civil și ale Codului de procedură civilă; pentru un partaj concret ai nevoie de un notar sau de un avocat, mai ales când există imobile, credite sau firme.
Ce este partajul și când se poate face
Partajul este operațiunea juridică prin care încetează starea de devălmășie sau de coproprietate asupra unor bunuri, iar fiecare persoană primește bunuri sau bani în locul cotei sale. În cazul soților sub regimul comunității, bunurile comune sunt deținute în devălmășie, adică fără cote stabilite dinainte.
Partajul bunurilor comune poate avea loc:
- în timpul căsătoriei, prin acord la notar sau prin hotărâre judecătorească, în condițiile Codului civil, fără ca regimul matrimonial să înceteze neapărat;
- odată cu divorțul, în același proces, la cererea unuia dintre soți;
- după divorț, oricând, printr-un act notarial sau printr-un proces separat.
Dreptul de a cere ieșirea din indiviziune nu se prescrie, ceea ce înseamnă că partajul se poate cere și după mulți ani. Totuși, amânarea îngreunează dovezile, schimbă valorile bunurilor și complică relațiile cu băncile și cu cumpărătorii.
Ce bunuri se împart și ce bunuri rămân proprii
Sub regimul comunității legale, bunurile dobândite de oricare dintre soți în timpul căsătoriei sunt prezumate comune, până la proba contrară. Cine susține că un bun este propriu trebuie să dovedească acest lucru.
| Bunuri comune, ca regulă | Bunuri proprii, ca regulă |
|---|---|
| bunurile cumpărate în timpul căsătoriei, chiar dacă sunt pe numele unui singur soț | bunurile dobândite înainte de căsătorie |
| veniturile din muncă și economiile din timpul căsătoriei | bunurile moștenite sau primite prin legat ori donație, dacă dispunătorul nu a prevăzut că vor fi comune |
| autoturismele dobândite în timpul căsătoriei | bunurile de uz personal |
| părțile sociale sau acțiunile cumpărate din bani comuni, în ce privește valoarea lor | bunurile destinate exercitării profesiei unui soț, cu anumite excepții |
| construcțiile ridicate din bani comuni | despăgubirile pentru un prejudiciu, inclusiv indemnizațiile de asigurare |
| bunurile cumpărate din venituri comune, inclusiv cu credit comun | bunurile dobândite prin înlocuirea unui bun propriu și fructele bunurilor proprii |
Tabelul rezumă regulile generale din Codul civil, iar fiecare categorie are nuanțe. Dacă ai avut o convenție matrimonială, de exemplu separație de bunuri sau comunitate convențională, regulile se schimbă; vezi Regimul matrimonial: comunitate, separație sau convenție.
Cazurile mixte
Cele mai multe dispute apar la bunurile cu finanțare mixtă. Exemple tipice:
- un apartament cumpărat în timpul căsătoriei cu banii obținuți din vânzarea apartamentului avut de un soț înainte de căsătorie și cu un credit comun;
- o casă construită din bani comuni pe terenul primit de un soț prin moștenire;
- o sumă primită de la părinții unuia dintre soți, fără să fie clar dacă a fost donație pentru amândoi sau doar pentru copilul lor.
În astfel de cazuri, soluția depinde de documente: contracte, extrase de cont, acte de donație. Păstrează orice dovadă a provenienței banilor. Regulile despre bunurile primite prin moștenire și indiviziunea dintre moștenitori sunt explicate în Bunurile moștenite în indiviziune: drepturi și conflicte.
Cum se stabilește cota fiecăruia
Codul civil prevede că, la partaj, cota-parte a fiecărui soț se stabilește după contribuția lui la dobândirea bunurilor comune și la îndeplinirea obligațiilor comune. Nu există o regulă automată de „jumătate-jumătate”, deși în multe cazuri contribuțiile se dovedesc egale.
Contribuția nu înseamnă doar salariul. Munca în gospodărie și creșterea copiilor reprezintă, potrivit Codului civil, o contribuție la cheltuielile căsătoriei și se ia în calcul. Un soț care a lucrat mai puțin pentru a îngriji copiii nu are, din acest motiv, automat o cotă mai mică.
Probele obișnuite pentru stabilirea contribuției sunt:
- adeverințe de venit și istoricul angajărilor;
- extrase de cont și dovezi ale plăților pentru bunuri;
- martori despre organizarea familiei și despre munca în gospodărie;
- acte privind sumele primite de la rude, cu destinația lor.
Datoriile comune și creditele
La partaj contează și datoriile comune, nu doar bunurile. Codul civil enumeră obligațiile pentru care soții răspund cu bunurile comune, printre care cele asumate împreună, cele pentru cheltuielile obișnuite ale căsătoriei și cele pentru dobândirea, conservarea sau administrarea bunurilor comune.
Un aspect esențial: partajul nu obligă banca. Dacă ați luat împreună un credit ipotecar, ambii rămâneți datori față de bancă, indiferent cui îi revine apartamentul la partaj, până când banca acceptă o altă soluție, de exemplu preluarea creditului de un singur fost soț sau refinanțarea.
| Situație | Ce se întâmplă de obicei | Ce trebuie verificat |
|---|---|---|
| Apartament cu credit ipotecar comun | apartamentul se atribuie unuia, care preia plata ratelor | acordul băncii, ipoteca, eventualele costuri de modificare |
| Ratele plătite de un singur soț după despărțire | soțul care a plătit poate cere, în condițiile legii, regularizarea | dovezile plăților, data separării |
| Credit de nevoi personale al unui singur soț | se analizează dacă a fost folosit pentru familie | destinația banilor, documente |
| Vânzarea apartamentului și împărțirea banilor | se achită creditul din preț și se împarte restul | acordul băncii la vânzare, impozite și taxe |
Sfat: Înainte de orice negociere, cere băncii o situație a creditului și condițiile în care un singur codebitor poate prelua creditul. Fără acest răspuns, o înțelegere de partaj poate fi imposibil de aplicat.
Partajul la notar
Partajul voluntar se face prin acordul foștilor soți, iar pentru imobile înțelegerea trebuie încheiată în formă autentică, la notar. Notarul verifică actele de proprietate, situația din cartea funciară și obligațiile fiscale, redactează actul de partaj și se ocupă, de regulă, de înscrierea lui în cartea funciară.
Avantajele partajului notarial:
- este mai rapid decât un proces;
- părțile controlează rezultatul;
- costurile sunt previzibile, fiind formate din onorariul notarial și taxele de publicitate imobiliară;
- se poate încheia chiar odată cu divorțul notarial, prin act separat.
Dacă vă înțelegeți asupra divorțului, dar nu și asupra partajului, puteți divorța la notar sau la primărie și rezolva partajul ulterior; vezi Divorțul la notar, la primărie sau în instanță: diferențe. Verifică direct cu notarul ce taxe și eventuale obligații fiscale se aplică în cazul tău.
Partajul în instanță: etapele procesului
Când foștii soți nu se înțeleg, oricare dintre ei poate cere partajul în instanță, odată cu divorțul sau separat. Procesul de partaj are o structură specifică, reglementată de Codul de procedură civilă.
- Cererea de partaj: cuprinde bunurile pretinse comune, valoarea estimată, cota cerută și modul de împărțire propus.
- Stabilirea masei de împărțit: instanța lămurește care bunuri sunt comune și care sunt proprii, pe baza probelor.
- Stabilirea cotelor: după contribuția fiecărui soț.
- Încheierea de admitere în principiu: instanța constată bunurile supuse împărțelii, calitatea de coproprietari, cotele și creanțele dintre părți.
- Evaluarea: de regulă prin expertiză, mai ales la imobile și autoturisme.
- Formarea loturilor și atribuirea: fiecare primește bunuri, iar diferențele se compensează prin sultă, adică o sumă de bani.
- Hotărârea de partaj: după ce rămâne definitivă, se poate înscrie în cartea funciară și se poate executa.
La formarea loturilor, instanța ține seama de criterii precum mărimea cotei, acordul părților, natura bunurilor, locuința și ocupația părților sau faptul că unul dintre ei a făcut îmbunătățiri bunului. Dacă un bun nu se poate împărți comod în natură și niciun fost soț nu cere atribuirea lui, legea prevede vânzarea bunului.
Taxa judiciară de timbru pentru partaj se calculează în funcție de valoarea bunurilor, după reguli speciale; vezi Taxa judiciară de timbru: cum se calculează și scutirile. Etapele generale ale unui proces civil sunt explicate în Procesul civil în România: etapele, de la cerere la hotărâre.
Locuința familiei până la partaj
Locuința familiei beneficiază de o protecție specială, indiferent de regimul matrimonial. În timpul căsătoriei, un soț nu poate înstrăina sau greva drepturile asupra locuinței familiei fără acordul scris al celuilalt, chiar dacă locuința este proprietatea lui exclusivă.
După despărțire și până la partaj, folosința locuinței poate fi stabilită provizoriu de instanță, iar foștii soți pot conveni asupra unei folosințe temporare. Ca regulă, un coproprietar care folosește singur bunul comun poate fi obligat, în anumite condiții, la despăgubiri față de celălalt; situația concretă se analizează cu avocatul.
Atenție: Nu vinde, nu ipoteca și nu muta bunuri importante din casă înainte de partaj fără acordul celuilalt. Pe lângă conflict, poți declanșa acțiuni în instanță și poți pierde din credibilitate în procesul de partaj.
Greșeli frecvente la partaj
Greșelile de la partaj sunt costisitoare, pentru că se corectează greu după semnarea actului sau după rămânerea definitivă a hotărârii.
- omiterea unor bunuri, cum ar fi conturile, depozitele sau părțile sociale;
- ignorarea creditelor și a ipotecilor;
- acceptarea unei evaluări „din ochi”, fără expertiză sau fără verificarea pieței;
- confuzia dintre bunurile primite prin donație de la părinți și bunurile comune;
- semnarea unei înțelegeri fără un calcul clar al sultei;
- lipsa dovezilor privind proveniența banilor folosiți la achiziții.
Dacă situația e conflictuală, medierea poate fi o alternativă utilă înainte de proces; detalii în Medierea în conflictele civile: avantaje și limite. Pentru imaginea de ansamblu a divorțului, revino la ghidul complet despre divorț.
Ce iei cu tine din acest ghid de partaj
Partajul bunurilor comune se face prin act autentic la notar, când foștii soți se înțeleg, sau prin proces, când nu se înțeleg. Bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt prezumate comune, cota fiecăruia se stabilește după contribuție, inclusiv munca în gospodărie, iar loturile inegale se echilibrează prin sultă. Datoriile față de bănci rămân, chiar dacă bunul se atribuie unui singur fost soț.
De reținut:
- divorțul nu împarte automat bunurile;
- dreptul de a cere partajul nu se prescrie, dar întârzierea complică dovezile;
- bunurile moștenite sau donate unui singur soț sunt, ca regulă, proprii;
- creditul comun trebuie discutat cu banca înainte de partaj;
- imobilele se împart la notar prin act autentic sau prin hotărâre judecătorească.
Întrebări frecvente
Se împart bunurile automat jumătate-jumătate la divorț?
Nu automat. Cota fiecărui soț se stabilește după contribuția la dobândirea bunurilor comune, iar munca în gospodărie și creșterea copiilor contează ca formă de contribuție. În multe cazuri, cotele se dovedesc egale.
Pot cere partajul la câțiva ani după divorț?
Da. Dreptul de a cere ieșirea din indiviziune nu se prescrie. Totuși, cu cât aștepți mai mult, cu atât devine mai greu să dovedești contribuțiile și proveniența banilor.
Ce se întâmplă cu apartamentul cumpărat cu credit comun?
Apartamentul se poate atribui unuia dintre foști soți, care preia creditul, sau se poate vinde. Banca nu este legată de partaj, așa că preluarea creditului de un singur fost soț cere acordul ei.
Apartamentul primit de la părinți este bun comun?
Ca regulă, un bun primit prin donație sau moștenire de un singur soț este bun propriu, dacă donatorul nu a prevăzut altfel. Dacă donația a fost făcută ambilor soți, situația se schimbă, așa că actul de donație contează.
Ce este sulta?
Sulta este suma de bani pe care o plătește cel care primește un lot mai valoros celui care primește un lot mai mic, astfel încât fiecare să primească valoarea cotei sale.
