Probele în procesul civil: tipuri și cum le folosești

Probele în procesul civil sunt mijloacele legale prin care părțile arată instanței că faptele pe care se bazează sunt adevărate. Un drept nedovedit este, în fața judecătorului, ca și cum nu ar exista. De aceea, mulți dintre cei care pierd un proces nu au greșit în fond, ci nu au putut sau nu au știut să își dovedească poziția.

Dacă un conflict ajunge la instanță, întrebarea decisivă nu este „cine are dreptate?", ci „cine poate dovedi ce susține?". Ghidul de față explică principalele mijloace de probă, regulile după care sunt admise și greșelile care se fac cel mai des.

Cine trebuie să dovedească ce se afirmă într-un proces?

În principiu, cine afirmă un fapt trebuie să îl dovedească. Reclamantul dovedește ce a cerut și motivele cererii, iar pârâtul dovedește apărările pe care le invocă, dacă ele schimbă situația din cerere.

Un exemplu simplu: dacă ceri o sumă împrumutată, tu trebuie să arăți că împrumutul a existat. Dacă cealaltă parte spune că a returnat banii, ea trebuie să arate plata. Fiecare parte poartă așadar o povară a probei pentru propriile afirmații, nu doar reclamantul.

Există și situații în care legea ușurează proba: prezumții legale (de pildă, faptul că un copil născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei), fapte notorii care nu trebuie dovedite sau fapte necontestate de cealaltă parte. Totuși, nu te baza pe faptul că adversarul „nu va nega".

Ce tipuri de probe recunoaște legea?

Legea recunoaște mai multe mijloace de probă, iar fiecare are rolul și limitele lui. Cele mai folosite sunt înscrisurile, declarațiile martorilor, expertizele și interogatoriul. Mai rar se folosesc cercetarea la fața locului și mijloacele materiale de probă.

Înscrisurile

Înscrisul este, în practică, proba cea mai puternică. Poate fi autentic, întocmit de un notar sau de altă autoritate, ori sub semnătură privată, semnat doar de părți. Un înscris autentic face dovada până la înscrierea în fals, iar unul sub semnătură privată îți este opus doar dacă nu îți contești semnătura.

Păstrează și corespondența: mesajele, e-mailurile și extrasele de cont pot fi folosite ca început de dovadă, mai ales când nu ai un contract scris. Despre dovada unei înțelegeri făcute fără hârtii poți citi în articolul despre contractul verbal și dovada lui.

Martorii și expertiza

Declarația unui martor dovedește ce a văzut sau auzit direct, nu ce i-a povestit altcineva. Legea limitează folosirea lor pentru dovedirea unor acte juridice de valoare mai mare, unde se cere, de regulă, un înscris. Aprofundezi subiectul în articolul despre proba cu martori.

Expertiza intervine când judecătorul nu poate lămuri singur o problemă tehnică: măsurarea unui teren, evaluarea unui bun, verificarea unei scrisori, calculul unor sume. Detalii despre alegerea expertului și obiective găsești în ghidul despre expertiza judiciară.

Cum decide instanța ce probe primește?

Instanța admite o probă dacă este permisă de lege, are legătură cu procesul și poate ajuta la aflarea adevărului. Cu alte cuvinte, proba trebuie să fie admisibilă, pertinentă și utilă. Judecătorul poate respinge probele care se repetă, care vor să dovedească un fapt necontestat sau care vizează lucruri fără legătură cu litigiul.

Propunerea se face motivat: spui ce vrei să dovedești și de ce proba respectivă este potrivită. Instanța se pronunță printr-o încheiere, pe care o poți contesta doar împreună cu hotărârea de fond, în căile de atac.

Sfat: pentru fiecare fapt important din dosar, notează într-un tabel cu ce îl dovedești. Dacă la un punct nu ai nicio probă, afli de la început unde ești vulnerabil.

Până când poți propune probe?

Probele se propun, de regulă, în cererea de chemare în judecată de către reclamant și în întâmpinare de către pârât. Ulterior, doar cu justificare: de exemplu, când nevoia de probă apare din apărările celeilalte părți sau din fapte noi.

Aceasta este una dintre cele mai importante reguli ale procesului modern. Nu mai poți „să vezi cum merge" și să aduci probe pe parcurs, după cum îți convine. Detalii despre momentul propunerii poți vedea în articolul despre întâmpinare și în cel despre cererea de chemare în judecată.

Ce faci dacă proba e la cealaltă parte sau la un terț?

Poți cere instanței să oblige partea adversă să depună un înscris pe care îl deține, iar dacă documentul este la o instituție sau la o terță persoană, poți cere comunicarea lui de către aceasta. Cererea trebuie să precizeze înscrisul și motivul pentru care contează în proces.

Ce greșeli se fac cel mai des cu probele?

Cele mai frecvente greșeli sunt întârzierea propunerii, lipsa originalelor și presupunerea că judecătorul „va înțelege oricum". Alte greșeli: depunerea unor copii necertificate pe care cealaltă parte le contestă, uitarea de a cere citarea unui martor sau neplata în termen a onorariului unui expert.

• verifică din timp dacă ai originalele sau copii conforme cu originalul;
• cere lămuriri despre ce înseamnă „conform cu originalul" pentru instanța ta;
• nu lăsa plata onorariului de expert pe ultima zi;
• păstrează dovada tuturor depunerilor.

Cum se leagă probele de strategia unui proces?

Probele sunt coloana vertebrală a strategiei, deoarece decid ce poți cere și ce poți obține. Un avocat începe adesea nu cu argumentele, ci cu inventarul: ce documente există, cine știe ce, ce trebuie verificat tehnic. Abia apoi construiește cererea sau apărarea.

Întregul parcurs procesual, de la cerere la hotărâre, este explicat în articolul despre procesul civil. Dacă te întrebi cât de multe lucruri poți face singur, citește cum te pregătești pentru prima consultație la avocat.