Acceptarea sau renunțarea la moștenire: termen și efecte

Orice persoană chemată la o moștenire trebuie să aleagă între a o accepta și a renunța la ea, iar Codul civil îi dă pentru această alegere un termen de un an de la data decesului. Alegerea se numește opțiune succesorală. Acceptarea poate fi făcută expres, printr-un înscris, sau tacit, prin fapte care arată că te comporți ca moștenitor. Renunțarea, în schimb, se face numai expres, printr-o declarație dată la notar. Dacă nu faci nimic în termenul de un an, ești prezumat că ai renunțat.

Decizia pare simplă, dar are efecte greu de întors: acceptarea nu se mai poate retrage, iar renunțarea te scoate complet din succesiune, inclusiv pe urmașii tăi, care nu pot veni în locul tău. Mai jos găsești regulile de bază, actele care contează drept acceptare și situațiile în care renunțarea are sens. Informațiile sunt generale, legislația se poate schimba, iar decizia pentru cazul tău se ia cel mai bine după o discuție cu notarul sau cu un avocat.

Ce este opțiunea succesorală

Opțiunea succesorală este dreptul fiecărui moștenitor de a decide dacă preia sau nu moștenirea la care este chemat. Nimeni nu devine moștenitor împotriva voinței sale: chiar dacă legea sau testamentul te cheamă, trebuie să-ți exprimi acordul.

Opțiunea are câteva trăsături importante:

• este individuală: fiecare moștenitor decide pentru el, fără să depindă de ceilalți;
• este indivizibilă: nu poți accepta doar casa și renunța la datorii sau la un teren fără valoare; accepți sau renunți la toată partea ta;
• este unilaterală: nu ai nevoie de acordul celorlalți moștenitori;
• produce efecte retroactive: cine acceptă este socotit moștenitor de la data decesului, iar cine renunță este socotit că nu a fost niciodată moștenitor.

Pentru a înțelege cine e chemat la moștenire și în ce ordine, consultă ghidul despre moștenirea legală.

Termenul de un an și momentul de la care curge

Termenul de opțiune succesorală este de un an și curge, ca regulă, de la data deschiderii moștenirii, adică de la data decesului trecută în certificatul de deces. Nu contează când ai aflat de deces sau când s-a deschis dosarul la notar.

Codul civil prevede câteva excepții, în care termenul începe mai târziu:

• pentru copilul conceput la data decesului, termenul curge de la naștere;
• pentru legatarul care află de testament după deces, termenul curge de la momentul la care a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul;
• pentru moștenirea unei persoane declarate moarte prin hotărâre judecătorească, legea leagă începutul termenului de această hotărâre.

Când termenul poate fi scurtat

Orice persoană interesată, de exemplu un creditor al defunctului sau un alt moștenitor, poate cere instanței să fixeze un termen mai scurt în care un succesibil să-și exprime opțiunea. Scopul este evitarea blocajelor: un moștenitor care tace luni de zile poate ține pe loc toată succesiunea. Dacă nu optează nici în termenul mai scurt, este considerat renunțător.

Atenție: Termenul de un an trece repede, mai ales într-o perioadă de doliu. Notează data decesului și programează-te la notar în primele luni. Dacă ai depășit termenul din motive serioase, cere de urgență părerea unui avocat, înainte de orice altă mișcare.

Acceptarea expresă

Acceptarea expresă înseamnă că îți asumi în scris calitatea de moștenitor. Se poate face printr-un înscris autentic, la notar, sau printr-un înscris sub semnătură privată, din care să rezulte clar voința de a accepta.

În practică, cea mai frecventă formă este declarația de acceptare dată în fața notarului, în cadrul procedurii succesorale. Dacă știi că nu vei putea ajunge la dezbatere în termenul de un an, poți da o declarație de acceptare separată, la orice notar, care se înregistrează și ajunge la dosar.

Acceptarea expresă poate rezulta și dintr-un act în care te prezinți ca moștenitor, de exemplu o cerere scrisă adresată unei instituții, semnată „în calitate de moștenitor”. Pentru că asemenea formulări pot avea efecte neprevăzute, citește cu atenție orice act înainte de a-l semna.

Acceptarea tacită: când faptele vorbesc în locul tău

Acceptarea tacită are loc atunci când faci un act pe care nu l-ai putea face decât ca moștenitor și din care rezultă neîndoielnic intenția de a accepta. Aici apar cele mai multe surprize: oameni care voiau să renunțe, dar au acceptat fără să știe.

Codul civil pedepsește în mod special pe cel care, în termenul de opțiune, ascunde sau sustrage bunuri din moștenire ori ascunde o donație care ar trebui luată în calcul. Un asemenea moștenitor este considerat că a acceptat, chiar dacă renunțase, și pierde orice drept asupra bunurilor ascunse.

Sfat: Dacă te gândești să renunți, limitează-te la acte strict de conservare a bunurilor (încuiat casa, oprit utilitățile, plătit înmormântarea) și cere în scris sfatul notarului înainte de a semna orice contract, chiar și unul de închiriere.

Renunțarea la moștenire: cum se face

Renunțarea la moștenire nu se poate face tacit și nici printr-un act sub semnătură privată; ea se face doar printr-o declarație dată în fața unui notar public sau, în străinătate, la misiunea diplomatică ori la oficiul consular al României. Declarația se înscrie în registrul național notarial al opțiunilor succesorale, ca să fie opozabilă și să poată fi găsită de orice notar.

Pași obișnuiți:

1. Programează-te la un notar public; nu trebuie să fie neapărat cel care instrumentează succesiunea.
2. Prezintă actul de identitate, certificatul de deces și, de regulă, actul care dovedește legătura cu defunctul.
3. Semnează declarația autentică de renunțare.
4. Notarul o înregistrează în registrul național și, dacă știe unde e dosarul succesoral, o comunică acolo.

Renunțarea nu are nevoie de motivare și nici de acordul celorlalți moștenitori. Are un cost, reprezentat de onorariul notarial pentru autentificare.

Efectele renunțării: unde se duce partea ta

Cine renunță este considerat că nu a fost niciodată moștenitor, iar partea lui merge la ceilalți moștenitori care ar fi fost chemați dacă el nu ar fi existat. Partea nu se duce la persoana pe care o preferi tu; dacă vrei să favorizezi pe cineva anume, nu renunța, ci discută cu notarul alternativa corectă.

Câteva consecințe concrete:

• Urmașii tăi nu vin în locul tău prin reprezentare. Codul civil nu permite reprezentarea celui care renunță. Totuși, dacă erai singurul copil al defunctului, copiii tăi pot veni la moștenirea bunicului în nume propriu, ca descendenți de gradul următor.
• Partea ta crește partea celorlalți de același rang. Dacă defunctul avea trei copii și unul renunță, ceilalți doi împart moștenirea pe jumătate.
• Dacă renunță toți dintr-o clasă, moștenirea trece la clasa următoare: de pildă, dacă toți descendenții renunță, vin părinții și frații defunctului.
• Nu răspunzi de datoriile defunctului, pentru că nu ești moștenitor.
• Nu poți cere rezerva, pentru că rezerva aparține doar celor care vin efectiv la moștenire, cum explicăm în articolul despre rezerva succesorală.

Renunțarea în frauda creditorilor

Creditorii personali ai unui moștenitor, cei cărora el le datorează bani, pot ataca renunțarea făcută cu intenția de a-i împiedica să se îndestuleze din bunurile moștenite. Dacă reușesc, renunțarea devine inopozabilă față de ei, în limita creanței lor.

Revocarea și anularea opțiunii

Acceptarea moștenirii este irevocabilă: odată ce ai acceptat, expres sau tacit, rămâi moștenitor. Renunțarea, în schimb, poate fi revocată în anumite condiții stricte, iar ambele pot fi anulate pentru vicii de consimțământ.

Revocarea renunțării

Codul civil permite revocarea renunțării cât timp termenul de opțiune nu a expirat și doar dacă, între timp, moștenirea nu a fost acceptată de alți moștenitori care au vocație la partea renunțătorului. Revocarea valorează acceptare. În practică, fereastra e îngustă, pentru că ceilalți moștenitori acceptă de obicei repede.

Anularea pentru vicii de consimțământ

Atât acceptarea, cât și renunțarea pot fi anulate dacă au fost date din eroare, sub influența dolului (înșelăciunii) sau a violenței. Un exemplu ar fi renunțarea obținută prin ascunderea existenței unui imobil valoros. Regulile generale despre nulitatea relativă sunt explicate în articolul despre nulitatea absolută și relativă, iar aplicarea lor la opțiunea succesorală se discută cu un avocat.

Minorii și persoanele ocrotite

Pentru un copil minor sau pentru o persoană aflată sub o măsură de ocrotire, opțiunea succesorală se face prin reprezentantul legal sau cu asistarea lui, cu respectarea regulilor de ocrotire, care pot cere și aprobarea instanței de tutelă. Legea urmărește ca minorul să nu piardă o moștenire valoroasă prin decizia unui adult. De aceea, renunțarea în numele unui minor este privită cu prudență și cere, de regulă, verificări suplimentare.

Dacă ești părintele unui minor chemat la moștenire, de exemplu la moștenirea celuilalt părinte, discută cu notarul ce formalități sunt necesare înainte de a semna orice declarație în numele copilului.

Cum alegi între acceptare și renunțare

Decizia corectă pornește de la o evaluare onestă a ce conține moștenirea și a ce urmărești tu. Codul civil limitează răspunderea moștenitorului pentru datorii la bunurile moștenite, așa că, de cele mai multe ori, acceptarea nu te expune cu propria avere; detaliile sunt în articolul despre datoriile celui decedat. Renunțarea rămâne totuși utilă când moștenirea e grevată de datorii și litigii pe care nu vrei să le gestionezi.

Întrebări de pus înainte de decizie:

1. Ce bunuri a lăsat defunctul și ce valoare au, aproximativ?
2. Ce datorii avea, inclusiv credite, garanții date pentru alții, impozite restante?
3. Există un testament sau donații care schimbă cotele?
4. Vreau ca partea mea să ajungă la o anumită persoană?
5. Am eu creditori care ar putea ataca o renunțare?

Dacă nu ești sigur ce profesionist te poate ajuta, citește diferențele dintre avocat, notar și consilier juridic. Pentru moștenitorii care nu se înțeleg după acceptare, pasul următor este de obicei partajul succesoral.

Recapitulare

Opțiunea succesorală este prima decizie juridică pe care o iei după un deces în familie și are un termen ferm: un an de la deces, cu puține excepții. Acceptarea se poate face expres sau prin fapte, inclusiv fără să-ți dai seama, iar renunțarea doar prin declarație la notar. Renunțarea te scoate complet din succesiune, partea ta merge la ceilalți după reguli legale, nu după preferința ta, iar urmașii tăi nu te pot reprezenta. Înainte de a semna, evaluează bunurile și datoriile împreună cu un notar sau un avocat.

De reținut:

• termenul de opțiune este de un an de la deces;
• tăcerea pe tot parcursul termenului înseamnă renunțare;
• vânzarea unui bun moștenit sau renunțarea în favoarea cuiva valorează acceptare;
• renunțarea se face doar la notar sau la consulat;
• acceptarea nu se mai poate retrage.